Program

Program Sunscape Festival 2 - 15 iunie 2025

  • 2 iunie 2025

    16:00 – 18:00 Atelier de mesaje despre/către Soare în Parcul Botanic

    Mesaje către/despre Soare în Parcul Botanic

    Sub razele blânde ale soarelui, în inima verde a Timișoarei, Parcul Botanic devine spațiul viu al imaginației și al întâlnirii sensibile dintre natură și cuvânt. Alături de copiii cu dizabilități de la Fundația de Abilitare ”Speranța”, organizăm un atelier creativ de scriere intitulat „Mesaje către/despre Soare” – un moment de liniște, expresie și bucurie împărtășită.

    În cadrul atelierului, copiii, dar și adulții sunt invitați să își exprime gândurile, visele și sentimentele prin scrisori, poezii, desene și colaje dedicate soarelui – simbol al luminii, căldurii și speranței. Fiecare mesaj este unic, purtând amprenta personală a fiecărui copil și reflectând modul în care ei percep lumina, căldura sau chiar dorințele lor ascunse.

    Atelierul încurajează libertatea de exprimare, empatia și incluziunea, iar copiii sunt însoțiți de voluntari și facilitatori care le oferă sprijin, încurajare și mijloace creative adaptate nevoilor lor.

    Activitatea are loc în aer liber, într-un cadru prietenos și relaxat, unde fiecare mesaj către soare devine un gest de lumină împărtășită cu ceilalți.

    Acest atelier nu este doar o activitate artistică – este o formă de vindecare prin cuvânt, de conectare și de celebrare a diversității într-un spațiu natural care încurajează dialogul dintre oameni și natură.

    3 iunie 2025

    16:00 – 18:00 Atelier de mesaje despre/către Soare în Parcul Botanic

    Urma Soarelui – Scrierea cu Lumină
    Workshopuri de fotografie în ritmul luminii cu Marc T’Syen

    10:00 – 12:00 și 15:00 – 17:00 – workshop  de fotografie
    17:00- 19:00 – tur ghidat în Timișoara

    4 iunie 2025

    9:30 – 13:00 – Excursie ghidată în judetul Timis – situl arheologic de la Parța

    16:00 – 18:00 – workshop de fotografie 

    ”Urma Soarelui – Scrierea cu Lumină” – Workshopuri de fotografie în ritmul luminii cu Marc T’Syen explorează rolul esențial al luminii solare în arta fotografică, punând accent pe modul în care soarele/ lumina modelează percepția vizuală, emoția și compoziția unei imagini. Participanții vor învăța să observe și să folosească lumina naturală în mod conștient, de la razele blânde ale dimineții până la umbrele dramatice ale apusului.

     

    Tematica se concentrează pe:

    • Lumină și umbră: Cum să folosim contrastul creat de lumina solară pentru a adăuga profunzime și interes vizual imaginilor.
    • Ora de aur și ora albastră: Tehnici pentru fotografiere în condiții de lumină favorabilă și cum influențează acestea tonurile și atmosfera fotografiei.
    • Soarele ca subiect și sursă de inspirație: Integrarea soarelui în compoziție – siluete, flare-uri artistice, reflexii și jocuri de lumină.
    • Narațiune vizuală prin lumină: Cum spunem o poveste doar prin modul în care lumina cade pe un subiect sau pe un peisaj.

    Workshopurile se desfășoară în Galeria Pod din Timișoara, str. E. Ungureanu, nr. 1.

     

    Workshopurile sunt gratuite. Condiții minime de participare sunt cunoaștea unor noțiuni elementare de fotografie și limba engleză.

    Locurile sunt limitate la 30 de persoane.

    Înscrierile de fac la numărul de telefon 0771343849 sau adresa de email asociatiatrai@gmail.com

  • 5 iunie 2025

    Acolo unde se odihnește lumina  

    Expoziție de fotografie by Marc T’Syen și design interior by Cezar Blînda

    &

    Urme solare / Solar Traces

    by Cezar Blînda

    &

    Piano live performance Yvonne

    Vernisaj  5 iunie 2025, ora 18:00

    Opening 5 June, 18:00 hour

    Expoziția este deschisă în perioada 5– 15 iunie 2025

    Galeria POD, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, str. E. Ungureanu, nr.1

    Accesul este liber!

    Programul de vizitare:
    Luni – Vineri 10:00 – 20:00
    Sâmbătă – Duminică, 16:00 – 20:00

    Expoziție de fotografie, semnată de Marc T’Syen

    ”Acolo unde se odihnește lumina” este o călătorie tăcută în spațiile unde razele soarelui își găsesc alinarea. În fiecare fotografie, lumina devine un suflet delicat ce mângâie pielea, se cuibărește în umbre și dansează pe suprafețe cu o blândețe aproape palpabilă.

    Marc T’Syen ne invită să pătrundem în acele momente efemere, când timpul se oprește, iar lumina devine limbajul tăcut al amintirilor și al emoțiilor ascunse. Imaginile sale nu sunt doar simple înregistrări vizuale, ci portrete ale unei prezențe invizibile, un spațiu sacru în care lumina respiră și se odihnește, lăsând în urmă o poezie vizuală ce reverberează în liniștea sufletului.

    Această expoziție este un sanctuar al fragilității și al frumuseții, o meditație asupra luminii care ne învăluie și ne transformă, chiar și în cele mai simple clipe.

    Marc T’Syen, un maestru belgian a poeziei vizuale

    Marc T’Syen este un fotograf belgian cu o carieră ce se întinde din anii ’70 până în prezent. A început să fotografieze în 1973 și lucrează ca fotograf freelancer din 1980. Este fondatorul studioului „Now UnlimiteD” din Antwerp, Belgia, unde explorează o viziune diferită asupra fotografiei.

    Este unul dintre cei mai rafinați artiști vizuali europeni și ajunge pentru prima dată în România, aducând cu sine o lume în care lumina devine poveste, iar imaginea – poezie. Evenimentul desfășurat în cadrul festivalului Sunscape, propune o întâlnire rară și profundă între fotografie, muzică și sensibilitate contemporană.

    O călătorie prin lumină și zgomot

    Plecat din Antwerp la doar 17 ani, Marc s-a stabilit în districtul Bromley, un epicentru al efervescenței punk, unde zidurile vibrau de muzică și străzile miroseau a schimbare. Era o vreme în care arta nu cerea permisiune — exploda. În acest decor de zgomot și frumusețe brută, l-a cunoscut pe Malcolm McLaren, managerul trupei Sex Pistols, dar și pe fotograful David Bailey, care i-a deschis ușa către o lume în care imaginea devenea declarație.

    Sub îndrumarea lui Bailey și, mai târziu, a sofisticatului Cecil Beaton, Marc a învățat nu doar tehnica, ci și tăcerea din spatele fiecărui cadru. A pășit în universul revistelor de elită — British Vogue, The Face Magazine — și a colaborat cu nume sonore ale modei și cinematografiei, dar inima lui a rămas mereu legată de acea Londră febrilă, nefinisată, unde fiecare fotografie părea ruptă dintr-un manifest.

     

    Înapoi la lumină, aproape de esență

    Astăzi, după decenii de creație, Marc T’Syen s-a întors în Belgia natală, purtând cu el un ochi format în haos și rafinat în lumină. Practica sa fotografică a devenit mai introspectivă, mai tăcută, mai aproape de acea lumină care ghidează, prin inspirație, ordinea lucrurilor în univers.

    „Acolo unde se odihnește lumina” – Expoziție de fotografie semnată de Marc T’Syen

    În cadrul expoziției “Where Lights Rest”/ ”Acolo unde se odihnește lumina”, publicul este invitat într-o călătorie vizuală printre peisaje urbane și naturale, surprinse în orele blânde ale soarelui, acolo unde lumina își lasă trupul să respire pe marginea lucrurilor. Fiecare lucrare este o reverie fotografică, o meditație vizuală asupra timpului, locului și percepției. În paralel, corpurile solare ale artistului Cezar Blînda va completa experiența soarelui și a luminii, în care corpurile radiază o tăcere vie, reflectând ritmurile cosmice. 

    Locație: Galeria Pod, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

    Adresa: Str. E. Ungureanu, nr.1
    Perioada expoziției: 5 iunie 2025 –15 iunie 2025

    Vernisaj: 5 iunie 2025, ora 18:00
    Intrare: Acces liber
    Program: Luni – Vineri, intervalul orar: 10:00 – 20:00, Duminica- Sâmbătă, intervalul orar: 16:00-20:00

    Cezar Blînda: Psiholog, designer și autor de carte, originar din Huși. După 4 ani de studii

    teologice în Seminarul teologic Romano-catolic din Roman, au urmat alți 3 de licențiere în

    psihologie la Iași. A explorat concomitent lucrul cu lemnul înspre designul contemporan de obiect și sculptură conceptuală.

    Urme solare by Cezar Blînda

    Aceste lucrări investighează relația dintre lumină și materie, natură și formă, într-o compoziție unde Soarele devine nu doar sursă, ci și simbol. Corpurile radiază o tăcere vie, devenind altare dedicate ritmurilor cosmice.

    Textura adâncă, sculptată prin gesturi repetate, devine un relief care absoarbe și reflectă lumina, transformând fiecare umbră într-o poveste solară. Lumina nu e doar efect, ci materie activă – o forță care revelează legătura subtilă dintre foc, timp și lemn.

    Aceste piese propun o apropiere intimă de Soare – nu ca astru îndepărtat, ci ca prezență cuibărită în material, vizibilă prin ritm, textură și energie.

    Yvonne este o artistă din Timișoara, cunoscută pentru sensibilitatea și originalitatea lucrărilor sale. Inspirată de frumusețea orașului și de trăirile personale, Yvonne îmbină culoarea cu emoția într-un mod profund și autentic.

  • 5 iunie 2025 Ora 20:00

    Solaris – Celebrating Galactic Tick Day

    Inia Dinia ambiental solo set & Remus Irimescu performance de scuptură în lut

    Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, str. E. Ungureanu, nr. 1, Timișoara

    Accesul este liber în limita locurilor disponibile!

     

    Sub genericul, SOLARIS o constelație de sunete în care harpa electrică și lumina solară devin una, invităm publicul la o experiență inedită. Aici, muzica nu e doar ascultată — e absorbită, ca o rază în piele, ca o emoție în tăcere. Un concert care aprinde ceea ce e deja viu în tine. O lume sonoră unde soarele nu arde, ci mângâie. Harpa devine stea. Tu — galaxie. Într-un spațiu suspendat între sunet și formă, „Solaris” devine o experiență senzorială în care pământul se modelează sub degete, iar aerul vibrează sub coardele unei harpe electrice. Sub ochii privitorului, lutul – elementul brut, ancestral – este transformat în timp real într-o sculptură vie, purtat de gesturi lente, instinctive, aproape sacre. Fiecare atingere trasează contururi în tăcerea materialului, în timp ce harpa electrică plămădește un peisaj sonor ce curge între eteric și visceral. Sunetul, uneori delicat ca o rază, alteori profund ca un ecou interior, amplifică mișcarea mâinilor în lut, devenind acompaniament, dialog și contrapunct. Armoniile electronice se întâlnesc cu vibrația naturală a corzilor, într-o compoziție improvizată ce respiră împreună cu forma în devenire. „Solaris” nu este doar un spectacol. Este un act de contemplație și creație – o călătorie interioară care invită publicul să asiste la nașterea unei forme din pământ și sunet. O meditație despre lumină, fragilitate, materie și suflet. Un performance hibrid, unde timpul curge altfel, iar simțurile sunt trezite deopotrivă de lut și muzică.

    Inia Dinia este o artistă și compozitoare din Timișoara, cu o carieră remarcabilă în domeniul muzicii metal și cinematic-orchestrale. Ea a fost membră a trupei Negură Bunget, un nume emblematic al scenei metal din România, și este cunoscută pentru proiectele sale solo și colaborările cu diverse formații. Stilul muzical al Iniei Dinia îmbină elemente de muzică orchestrală, cinematică și electronică, creând atmosfere unice și captivante. Printre influențele sale se numără Hans Zimmer, ale cărui compoziții cinematice i-au inspirat profund abordarea muzicală. În prezent, Inia Dinia continuă să activeze în domeniul muzical, lucrând la noi proiecte și colaborări. Ea este cunoscută pentru dedicarea sa față de muzică și pentru abilitatea de a crea lucrări care rezonează profund cu ascultătorii. Inia Dinia creează universuri muzicale originale folosind harpă electrică, pedale de efect și o abordare experimentală profund personală. Muzica ei transcende genurile, explorând granițele dintre vis, ritual și realitate, cu o expresivitate care pornește din tonuri create chiar de ea.

    Folosind un setup unic de efecte, Inia nu doar interpretează, ci își construiește propriul limbaj sonor, sculptând texturi și atmosfere ce par desprinse din alte lumi. Fiecare sunet este ales și modelat intenționat, iar fiecare piesă devine o poartă spre un spațiu interior sau imaginar – de la peisaje post-apocaliptice la tărâmuri de basm.

    Harpa electrică devine, în mâinile ei, un instrument de explorare și transformare, iar muzica – un mijloc de conectare profundă, atât cu sine, cât și cu cei care o ascultă.

    Remus Irimescu este un artist care și-a croit drumul către sculptură dinspre zonele exacte ale ingineriei, pentru a ajunge la profunzimea intuitivă a formei. Născut în Râmnicu Vâlcea în 1967, dar format artistic în Timișoara, Irimescu este un sculptor al esențelor – al liniștii, al echilibrului și al dialogului nevăzut dintre om și material.

    A absolvit Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, unde a aprofundat sculptura ca meditație în materie. Lucrările sale, adesea realizate în lemn, bronz sau piatră, nu sunt doar obiecte, ci prezențe – volume tăcute care par să fi fost descoperite, nu create. Prin formele sale, adesea inspirate de natură, de arhaic și de geometria sacră, Irimescu caută nu să imite, ci să reveleze: ființa ascunsă în materie.

    În practica sa, performance-ul devine o extensie firească a procesului artistic – un ritual de întâlnire între mâini, material și timp. În lucrul cu lutul umed, într-un cadru sonor sau sacru, artistul se lasă condus de ritmul interior al formei, ca într-o transă lentă a creației.

    Lucrările sale se regăsesc atât în colecții private internaționale, cât și în spații publice – de la „Venus” în Serbia, la „Poarta Regilor” în Hărman. Deopotrivă artist și mentor, Remus Irimescu predă sculptura la Școala de Arte din Timișoara, insuflând discipolilor săi nu doar tehnica, ci și răbdarea necesară pentru a asculta vocea lutului, a lemnului, a pietrei.

    În lucrările sale, sculptura nu este doar o expresie vizuală, ci o prezență care respiră. Folosește lemn, bronz, piatră sau lut pentru a aduce la suprafață o formă arhetipală – o formă care pare mai degrabă descoperită decât inventată. Lumina, în opera sa, nu e un efect decorativ, ci un partener de creație: cade, atinge, accentuează, șterge – modelează împreună cu el.